MAXÍLĂ s.f. 1. Os al feței. 2. Piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, așezată deasupra buzei inferioare. [< lat. maxilla]. Vezi definitia »

cígă s.f. (reg.) 1. melc. 2. scripete, macara. 3. mai de crăpat lemne. 4. sfârlează, titirez. 5. joc de copii. Vezi definitia »

începútă s.f. (înv.) 1. începere, început. 2. concepere. Vezi definitia »

coárdă (coarde), s. f. – Spadă. – Mr. coardă. Sl. korŭda, cf. sb., rus. korda, ceh., pol. kord (Berneker 569; Vasmer 624), alb. kordë. După DAR, din mag. kard. Sec. XVI, înv., azi numai în Trans. – Der. cordenci, s. n. (frînă la războiul de țesut; cuțit la melița mecanică). Vezi definitia »

púșcă (púști), s. f. – 1. (Înv.) Tun. – 2. Armă. – 3. Fuituială. – 4. (Înv.) Pompă de incendiu. Sl. pušĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Fremdw., 120; Conev 122); cf. alb. puškë, bg., rus. puška, pol. puszka, sb., mag. puska, țig., sp. pusca (Besses 136). – Der. pușca (var. împușca), vb. (a trage cu pușca; a ucide cu foc de armă); (îm)pușcă’n lună, s. m. (haimana, golan; hoț, bandit); (îm)pușcătură, s. f. (foc de pușcă); pușcar, s. m. (înv., tunar, artilerist); pușcări, vb. (a trage, a descărca o armă de foc); pușcărire, s. f. (împușcătură); pușcaș, s. m. (înv., tunar; înv., corp de 500 de soldați infanteriști sub comanda marelui armaș; trăgător; vînător înarmat cu o pușcă); pușcoci (var. pișcoci, pușcoace, pișcoace), s. n. și f. (pușcă veche, jucărie ca o pușcă); pușcărie, s. f. (înv., artilerie; închisoare, ocnă); pușcăriaș, s. m. (deținut); pușcuță, s. f. (pușcă; cușcă); pușculiță, s. f. (pușcă mică; vas mic cu bani). Nu e sigur dacă pușcărie „temniță” trebuie explicat prin faptul că vreun depozit sau cazarmă de artilerie ar fi servit la închisoare (Tiktin); mai probabil în acest cuvînt se păstrează, ca în pușcuță și pușculiță, semantismul primitiv din sl. cf. v. germ. buhsa „cutie”, gr. πυξίς „cutie, țarc”. Bg. puškaria provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234). Vezi definitia »