IOD¹ s. n. element chimic solid din grupa halogenilor, negru-violet, foarte volatil și ușor solubil în alcool, antiseptic și dezinfectant extern. (< fr. iode) Vezi definitia »

EXÓD s. n. 1. parte finală a unei tragedii grecești, deznodământul și ieșirea din scenă. 2. emigrare în masă a unei populații. (< fr. exode, lat. exodus) Vezi definitia »

MACROPÓD, -Ă, macropozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are labele, picioarele sau aripioarele înotătoare lungi. 2. S. n. (la pl.) Specie de pești exotici viu colorați; (și la sg.) pește din această specie. – Din fr. macropode. Vezi definitia »

nod (nóduri), s. n. – 1. Loc de legătură a două fire, a două fîșii de pînză etc. – 2. Legătura dintre ram și trunchi. – 3. Umflătură, tumoare. – 4. Articulație. – 5. Milă marină. – 6. Intrigă, centru de acțiune. – 7. (Arg.) Portofel. – Mr., megl. nod. Lat. nodus (Pușcariu 1187; Candrea-Dens., 1235; REW 5948), cf. it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, port. nó, alb. nue. – Der. noadă, s. f. (coccis), ca neg-neagă, țol-țoală, țep-țeapă etc., cf. mr. noadă „membru viril” (de la un lat. *noda, după Candrea-Dens., 1236 și Pascu, I, 128; din lat. nodus încrucișat cu coadă, după Iordan, Dift., 189; din lat. nates „fese, buci”, încrucișat cu coda, după Tiktin), ideea unei asocieri cu coadă fiind evidentă, cf. cuvîntul următor; Nodea, s. m. (nume propriu pentru demon), cf. și alt nume popular al său Codea); nodei, s. n. (înv., articulație; rotulă), cu suf. -ei, cf. grindei (din lat. nodellus, după Scriban); nodit, s. n. (Olt., rotulă); nodolan, s. n. (Banat, fluierul piciorului), prin încrucișarea cu șodolan; nodos, adj. (cu noduri); noduros (var. nodoros), adj. (nodos), cf. it. nodoroso, nodoso; noduleț, s. m. (mucos, țîngău); noduț, s. m. (ghiocel, Galanthus nivalis); înoda, vb. (a face un nod; a lega; a improviza; a rasoli; refl., a se atașa, a îndrăgi, a lega prietenie; (despre cîini) a se cupla), der. intern sau lat. innodare (Mon. Germ. hist., XXXIV), după Candrea-Dens., 1238 și DAR, din lat. nodare; desnoda, vb. (a dezlega, a desface; a bate pe cineva, a părui). Vezi definitia »

hod (-duri), s. n. – Mers, umblet. Rus. chod (Cihac, II, 139). În Mold., rar. Pare a fi dublet al lui hudă, s. f. (Mold., Trans., deschidere, trecere), de unde hudiță, s. f. (Mold., stradă, uliță), cf. Cihac, II, 139 și Tiktin (după Philippide, II, 717, hudiță ar fi în legătură cu alb. udë). Vezi definitia »