STÍCLĂ, (II) sticle, s. f. I. Substanță solidă, amorfă, transparentă, translucidă sau opacă, dură, cu un luciu particular, lipsită de flexibilitate, casantă, rău conducătoare de căldură și de electricitate, formată dintr-un amestec de silicați și obținută prin topire. ♦ Material asemănător cu sticla (I). ◊ Sticlă de cuarț = substanță care are aspectul sticlei (I), obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la variațiile de temperatură, la acizi și transparentă la razele ultraviolete, care se folosește la fabricarea lămpilor de cuarț. Sticlă optică = material sticlos cu proprietăți speciale în privința indicelui de refracție, de o mare omogenitate în compoziție, folosit la fabricarea lentilelor și a prismelor aparatelor optice. Sticlă vulcanică = rocă necristalizată provenită în urma răcirii bruște a lavei. II. Obiect sau piesă componentă a unui obiect, făcute din sticlă (I). ◊ Sticlă de lampă = glob de sticlă (I) cu gât lung, care protejează flacăra lămpii cu petrol. Sticlă de ochelari = lentilă. ♦ (La sg.; depr.) Monoclu. ♦ Spec. Vas înalt (de formă cilindrică), cu gât îngust, făcut din sticlă (I); care servește la păstrarea lichidelor; cantitatea de lichid conținută de acest vas. ♦ Placă subțire de sticlă (I) cu care se închide cadrul ferestrelor, al unor uși, cu care se acoperă tablourile etc.; geam. [Var.: (înv. și reg.) stéclă s. f.] – Din sl. stíklo.

Sursa: DEX '98