Definita cuvantului vrea
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)

Sursa: DOOM 2
Cuvinte ce rimeaza cu vrea
VARZEÁ s. f. câmpie aluvială, inundabilă, de-a lungul Amazonului. (< port. varzea) Vezi definitia »
ALTMÍNTRELEA adv. v. altminteri. Vezi definitia »
RUTEÁ, rutéle, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din tc. rüte) Vezi definitia »
convetuirea a doua specii este negativa pentru una din ele si indiferenta pentru cealalta. Vezi definitia »
țineá (-n, -nút), vb.1. A avea ceva în mînă și a nu lăsa să scape, a menține, a susține. – 2. A păzi, a conserva. – 3. A suporta, a rezista. – 4. A purta. – 5. A poseda, a domina. – 6. A ocupa, a fi stăpîn, a stăpîni. – 7. A întreține. – 8. A avea la dispoziție, a petrece. – 9. A observa, a respecta. – 10. A îngriji, a administra, a supraveghea. – 11. A trata, a considera. – 12. A costa. – 13. A da, a pronunța (un discurs). – 14. A reține; a deține, a opri. – 15. A urma, a menține, a continua în aceeași direcție. – 16. A executa, a îndeplini. – 17. A depinde, a atîrna. – 18. A dura, a rămîne. – 19. A încăpea, a intra. – 20. A avea afecțiune, simpatie, a iubi. – 21. A dori, a avea poftă. – 22. (Refl.) A se apuca, a se prinde. – 23. (Refl.) A sta, a locui. – 24. (Refl.) A se susține, a-și cîștiga traiul. – 25. (Refl.) A se reține, a se înfrîna, a se domina. – 26. (Refl.) A se socoti, a se crede. – 27. (Refl.) A stărui, a se încăpățîna, a insista. – 28. (Refl.) A trăi în concubinaj, a fi concubin cu... – Var. ține. Mr. țîn, țînui, țineare, megl. țǫn, istr. țir. Lat. tĕnēre (Pușcariu 1733; REW 8646), cf. vegl. tenar, it. tenere, prov., fr., cat. tenie, sp. tener, port. têr. Uz general (ALR, I, 106). Pentru conjug. prez., cf. pune. Der. țiitor, s. m. (stăpîn, proprietar, senior); atotțiitor, adj. (atotputernic); țiitoare, s. f. (concubină, amantă, loc de pîndă al vînătorilor); țiitorie, s. f. (înv., concubinaj); țiitură, s. f. (înv., stăpînire, dominație; un anumit dans popular; muzica de acompaniament; Olt., concubinaj); ținut, s. n. (înv., moșie; provincie, regiune); ținutal, adj. (înv., provincial); ținutaș, adj. (înv., provincial); ținută, s. f. (comportament, maniere), după fr. tenue. Comp. neol., formată după fr.; abținea, vb.; conținea, vb.; deținea, vb.; întreținea, vb.; menținea, vb.; obținea, vb.; reținea, vb.; susținea, vb. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z