PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. Vezi definitia »

TAMIZÁTĂ, tamizate, adj. (Franțuzism; despre lumină) Care este filtrată în mod difuz. – Din fr. tamisé. Vezi definitia »

TIMOCEÁNCĂ, timocénce, s. f. Româncă originară din regiunea văii Timocului (situată în estul Serbiei și zona limitrofă din Bulgaria). (din timocean + suf. -că) Vezi definitia »

-ÍTĂ suf. „inflamație”. (< fr. -ite, cf. gr. -itis) Vezi definitia »

spânzúră s.f. (înv.) ceas de perete; pendul. Vezi definitia »