creț (-eáță), adj. – Cîrlionțat, buclat, încrețit. – 2. Cutat, încrețit, zbîrcit. Origine necunoscută, dar probabil sl. Este greu de separat acest cuvînt de cîrcel, care pare a fi același cuvînt, cu suf. -el, în legătură deci cu sl. krŭčiti, „a răsuci”, cf. pol. kręty „creț”, slov. kèrč, ceh. krč „cîrcel, crampă” (Cihac, II, 41; Weigand, BA, III, 107). Totuși, sb., bg. krečav „creț” pare a proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 229; cf. Byhan 316; Candrea, Elementele, 407). Celelalte ipoteze nu conving: din gr. ϰρίϰιον (Philippide, Un specialist; Iordan, Dift., 74); din lat. *cirricius, der. de la cirrus (Densusianu, GS, I, 164); din germ. med. Kreiz „cerc” (Giuglea, Dacor., II, 394); de la un lat. *cricius, deformație a gr. ϰίρϰος „cerc” (DAR); din lat. *crepitus (Giuglea, LL, II, 32). Der. creț, s. n. (cîrlionțat, buclă; zbîrcitură; denivelare de teren; pălărie a anumitor ciuperci; Arg., cur); crăț, s. m. (șorț); crețos (var. crețuliu), adj. (buclat, ondulat); crețesc, adj. (varietate de mere); crețar, s. m. (Arg., homosexual); crețișor, s. n. (fir de bumbac; plantă, Alchemilla vulgaris; ciupercă, Clavaria coralloides); crețușcă, s. f. (plantă, Spiraea ulmaria); încreți, vb. (a îndoi; a face încrețituri, pliuri; a bucla; a zbîrci; a se încrunta; rar, a înfiora); (în)crețeală, s. f. (încrețitură, pliu); încrețitură, s. f. (pliu, îndoitură, zbîrcitură, cută); descreți, vb. (a desface crețurile, a netezi). Vezi definitia »

scoculéț, scoculéțe, s.n. (reg.) 1. scoc mic, scocuț. 2. teică. Vezi definitia »

ștronț, ștronți, s.m. (reg.) copil neastâmpărat. Vezi definitia »

ANTEBRÁȚ s.n. Parte a brațului de la cot până la încheietura mâinii. ♦ Parte a membrelor anterioare la animale, cuprinsă între cot și genunchi. [Pl. -țe. / după fr. avant-bras, it. antibraccio]. Vezi definitia »

jeț (jéțuri), s. n. – 1. Scaun înalt, fotoliu. – 2. Tron. – Var. jețiu, jățiu, jilț, jîlț. Lat. *iacium, de la iacēre „a sta tolănit”, cf. it. diaccio „țarc pentru oi”, sicil. jazzu „vizuină”. Sub aspect semantic trebuie plecat de la sensul de „culcuș, pat”, ca în „laviță”. Der. din germ. Sitz, prin intermediul săs. säts (Mîndrescu, Influența germană, 63; Drăganu, Lui I. Bianu, București 1927, p. 137; Borcea 194; DAR; Gáldi, Dict., 193) nu pare posibilă fonetic și nu explică var. jețiu. Der. din lat. sessus (Hasdeu, Istoria critică, I, 2, 256) nu este probabilă. L din var. nu este clar (din germ. Sessel, după Tiktin și DAR; din sl. sĕdĕlo, cf. ceh. židilice, după Cihac, II, 159; din tc. jelse, „mod de a se așeza”, după Moldovan 426). – Der. jilțuit, adj. (în formă de jilț). Vezi definitia »