UNITÍV, -Ă adj. care unește; propriu a uni. (< fr. unitif) Vezi definitia »

TEMPESTÍV, -Ă adj. (Rar) Care se întâmplă la timp potrivit; oportun, favorabil. [< lat. tempestivus]. Vezi definitia »

REACTÍV, -Ă adj. 1. Care reacționează, folosit ca reactiv. 2. (Fiz.) Care are inducție proprie sau capacitate electrică. // s.m. Substanță chimică având proprietatea de a reacționa în mod specific într-o reacție. [< fr. réactif]. Vezi definitia »

OCLUZÍV, -Ă adj. v. oclusiv. Vezi definitia »

DISTRIBUTÍV, -Ă adj. 1. care exprimă ideea de distribuție. ♦ numeral ~ = numeral care indică repartizarea numerică a obiectelor sau ființelor; atenție ~ă = atenție care se poate îndrepta în mai multe părți deodată; atenție dispersată. 2. (mat.) care prezintă distributivitate. (< fr. distributif, lat. distributivus) Vezi definitia »