Definita cuvantului ață
ÁȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir (de bumbac, de in sau de cânepă) răsucit subțire, folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă = evident fals, mincinos. A întinde ața = a întrece orice măsură. Se ține (numai) într-un fir de ață = abia se mai ține; fig. a fi în mare primejdie. A-l trage ața la ceva = a fi mânat de un imbold irezistibil spre o țintă. A spune din fir până-n ață = a spune tot, de la început până la sfârșit. Mai multă ață decât față = jerpelit. Mai scumpă ața decât fața sau nu face fața cât ața = costă mai scump executarea sau reparația unui lucru decât valoarea lui; fig. trudă multă și folos puțin. Nici un capăt de ață = nimic. Până-ntr-un cap(ăt) de ață = tot. Viață cusută cu ață = viață grea. ♦ (La pl.) Zdrențe. 2. Orice fir care seamănă cu ața (1) sau are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ (Adverbial) Direct la..., fără să se abată din drum. Acea măiestrită șosea... se-ntinde ață până la bariera Ploieștilor (ODOBESCU). ♦ (Pop.) Ața limbii = membrană care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fig. Dâră subțire. ♦ (La pl.) Dâre băloase pe care le prezintă uneori zeama de varză. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpina scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform (Nerophis ophidiontares). – Lat. acia.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu ață
PIÉSĂ, piese, s. f. 1. Parte demontabilă a unei mașini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de mașină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ♦ Piesă anatomică = parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice. 2. Obiect sau ființă care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de ființe identice sau asemănătoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbrăcăminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unități, a unui stat etc. ♦ Monedă metalică. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnările cuprinse într-un dosar sau într-o colecție. 4. Obiect de valoare sau operă de artă, expuse într-un muzeu sau făcând parte dintr-o colecție. 5. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. ♦ P. gener. Operă literară. 6. Compoziție muzicală. – Din fr. pièce. Vezi definitia »
slóvă (-ve), s. f. – Literă, mai ales din înv. alfabet chirilic. Sl. slovo (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 348). – Der. slovar s. n. (înv., abecedar); sloveni (var. slovni, slomni, slogni), vb. (a silabisi; a murmura, a bolborosi; a desluși, a înțelege, a înterpreta; a se arăta), a cărui legătură cu sl. sŭlognja (var. slovednic), adj. (înv., elocvent), din sl. slovesĭnikŭ; predoslovie, s. f. (înv., prefață), din sl. prĕdŭslovija. Vezi definitia »
HOLERÍNĂ s.f. (Med.) Afecțiune gastro-intestinală acută, caracterizată prin dureri mari de stomac, vărsături și diaree. [< fr. cholérine]. Vezi definitia »
TRIPANOZOMIÁZĂ s. f. boală parazitară provocată de tripanozomă; boala somnului. (< fr. trypanosomiase) Vezi definitia »
PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa. Vezi definitia »