GAZ² s.n. 1. Nume dat corpurilor fluide care au o coeziune moleculară foarte mică. 2. Denumire populară pentru petrolul lampant. 3. (La pl.) Emanații gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. // Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) gaz”, „fluid”. [Pl. -ze, var. gazo-. / cf. fr. gaz, germ. Gas]. Vezi definitia »

BICAZ 1. Rîu, afl. dr. al Bistriței moldovenești, la Bicaz; 42 km. Izv. din masivul Hășmașu Mare. În bazinul său superior se află Lacul Roșu și Cheile Bicazului. Importanță turistică. 2. Sector de vale îngustă, transversală, pe cursul superior al rîului Bicaz (Carpații Orientali), făcînd legătura între Transilvania și Moldova. Lungime: 8 km (de la Lacul Roșu pînă în satul Bicazu Ardelean). Turism. Alpinism pe versanții abrupți. Rezervație complexă, geologică, floristică și faunistică (955 ha), cele mai interesante plante endemice fiind omagul (Acontium romanicum), vulturica de Pojorîta (Hierracium pojoritense), firuța endemică (Poa rehmani) etc. Din fauna locală se remarcă două specii rare, un gasteropod (Alopia glauca var, unipalatis) și un lepidopter (Parnassius apollo var, transilvanicus). 3. Pas de culme în Carpații Orientali, între M-ții Giurgeului și Hășmașu Mare, pe valea superioară a Bicazului, la 1.256 m alt. Asigură legăturile dintre Moldova și Transilvnia. 4. V. Izvoru Muntelui. 5. Oraș în jud. Neamț, la confl. Bistriței moldovești cu Bicazul; 9.782 loc. (1991).Termocentrală. Aici se află barajul lacului de acumulare Izvoru Muntelui și hidrocentrala „Stejaru” (210 MW). Combinat de lianți și azbociment. Reparații de utilaj energetic; expl. și prelucr. lemnului; conf.; morărit și panificație. Veche așezare rurală, apare ca tîrg într-un hrisov domnesc în 1855. Declarat oraș în 1960. Centru turistic și stațiune climaterică. 6. Com. în jud. Maramureș; 1.545 loc. (1991). Biserică de lemn (sec. 18). Vezi definitia »

CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas. Vezi definitia »

obráz (obráji), s. m. – 1. Individ, persoană. – 2. Față, figură. – 3. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței. – 4. Rang, categorie. – 5. Importanță, considerație, influență. – 6. Îndrăzneală, cutezanță, vioiciune. – 7. Aplomb, nerușire, impertinență. – Var. (1, pl.) obraze. Megl. ubraz. Sl. obrazu (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 222; Conev 88), cf. bg., sb., cr. obraz. De uz general (ALR, I, 22). – Der. obrază, s. f. (ochelari de cal); obrăzar, s. n. (mască; văl cu care se acoperă fața morților); obraznic, adj. (insolent, impertinent, nerușinat), cu suf. -nic (Bogrea, Dacor., III, 416; Spitzer, Dacor., IV, 563-8) sau din sl. obraziniku (Graur, Rom., LIII, 384); obrăznici, vb. (a certa, a dojeni; refl., a se face obraznic); obrăznicie, s. f. (insolență, aroganță, impertinență, prostie); obrăznicesc, adj. (impertinent); obrăznicește, adv. (în mod nerușinat); obrăzui (var. obrăzi), vb. (înv., a înfățișa), cf. sl. obraziti „a forma”; neobrăzare, s. f. (nerușinare); neobrăzat, adj. (nerușinat); preobrăzi (var. probăzi, (îm)probozi, pobrozi), vb. (a certa, a dojeni), înv. și Mold.; (Pre)obrajenie (var. Pobre(a)jeni, Bobre(a)jeni), s. f. (Schimbarea la față), din sl. preobrazenije „schimbarea la față”; obrazovanie, s. f. (înv., orînduire), din rus. obrazovanije, sec. XIX. Vezi definitia »

BIOGÁZ s.n. Gaz rezultat în urma procesului de descompunere a substanțelor organice. [< germ. Biogas]. Vezi definitia »