ciobârnác, ciobârnáce, s.n. (reg.) 1. par lung; ciomag mare, gros și lung folosit pentru transportarea căldărilor și hârdaielor. 2. (reg.) ciubăr, hârdău pentru murat varza sau pentru lături. Vezi definitia »

AUROLÁC I. s. n. lac pentru vopsit elemente metalice conținând solvenți cu efecte halucinogene. II. s. m. (fig.) copil fără cămin, al străzii, care se droghează cu aurolac (I). 3. (p. ext.) redus mintal. (n. com.) Vezi definitia »

bumbác (-curi), s. n. 1. Plantă exotică aclimatizată în România (prima filatură în București, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). – 2. Fibră de bumbac. – 3. Vată. – Mr., megl. bumbac, istr. bubmǫc. Din lat. tîrzie bombax sau *bombacum (Pușcariu 236; REW 1202; DAR). Este cuvînt comun majorității limbilor europene; prin urmare, este greu de stabilit proveniența sa în rom. Diez, II, 8, îl derivă din lat. bombyx, al cărui rezultat ar fi fost diferit. *Bombacum (rezultat al unei contaminări a lui bambax cu βόμβυξ) este un etimon posibil (DAR, Byhan, Jb., VI, 201), cf. bombacium › it. bombagio, bambagio. Cihac, II, 33, crede că este de origine sl. (sb. bùmbak, bòmbak, bg. pam(b)uk, cf. alb. pumbak, pambuk, mag. pamuk). Totuși, der. este dificilă în acest sens, datorită accentului în sb.; astfel încît Candrea, Elementele, 407, consideră că, dimpotrivă, sb. provine din rom. Roesler 500 și Șeineanu, II, 63, îl derivă din tc. pam(b)uk, de unde provin bg., alb. și mag.; persistă însă aceleași dificultăți fonetice. Rom. nu coincide cu nici una din formele menționate aici, ci pare a fi rezultatul unui amestec al temei romanice (bomb-) cu terminația turco-slavă (ak), fără a se putea determina mai îndeaproape elementele contaminării. Der. bumbăcar, s. m. (bumbac, plantă; lucrător care se ocupă cu torsul firelor de bumbac; negustor de țesături de bumbac); bumbăcăriță, s. f. (plantă ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium); bumbăcel, s. n. (fir de bumbac); bumbăci, vb. (a umple cu bumbac; în Arg., a bate, a pedepsi sau a fura, a șterpeli); bumbăcos, adj. (moale, gingaș, elastic). Vezi definitia »

dănác (dănáci), s. m. – Tînăr, flăcău, june. – Megl. dănac. Bg. danak „tăuraș” (Candrea; Scriban), din tc. dana „tăuraș”. Este greșită der. de la d’an ‹ de (un) an, propusă de Pușcariu 1186. Probabil același cuvînt, prin intermediul țig., l-ar fi dat pe danciu, s. m. (flăcău, băiat țigan), care s-a încercat să se explice plecîndu-se de la numele propriu Danciu (Șeineanu; Candrea), din țig. den či „donnez-moi quelque chose” (Graur 147), sau din mag. dancs „murdar” (Drăganu, Dacor., IV, 1553); ultimele explicații nu se potrivesc cu folosirea acestui cuvînt chiar de țigani. Vezi definitia »

BAC¹, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac. Vezi definitia »