Definita cuvantului balama
BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic, compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putând fi prinsă de un cadran fix, iar cealaltă de o piesă mobilă, căreia îi permite o mișcare de închidere și de deschidere; țâțână. ♦ Fig. (Fam., la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia cuiva sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva. A (sau a-și) ieși (sau a-și sări) din balamale = a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Tc. baglama.
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu balama
prechemá, prechém, vb. I (reg.) a chema din nou. Vezi definitia »
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa în țel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel încât, la atingerea trăgaciului, cocoșul să lovească sau să miște percutorul. 2. A dota cu o armătură o piesă sau un element de construcție făcute din beton, pentru a le da rezistență. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături (1). ♦ A stabili prin calcul armătura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima dată în serviciu o navă, cu întreg utilajul necesar. – Lat. armare. Vezi definitia »
CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. – Din ngr. kuramás. Vezi definitia »
vătămá (vátăm, -át), vb. – 1. A damblagi, a schilodi. – 2. A strica, a avaria, a cauza pagube. – 3. A distruge, a ruina. – 4. (Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a face hernie. – Mr. vatăm, vătămare „a ucide”, megl. vatăm. Lat. vĭctĭmāre (Cipariu, Gram., 78; Philippide, Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu, Semasiol., Meyer, Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148; Pascu, I, 182; Graur-Rosetti, BL, III, 72). Sensul de „a ucide” apare în lat. med. (cf. Deuter., XII, 21 și XV, 21, în Codex lugdunensis); cel de a distruge pare să impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui ct › t se explică prin faza pt › t, unde p a fost disimilat de labiala anterioară, cf. pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate încă neelucidată și anume trecerea lui i › ă, care, deși normală în rom., nu pare posibilă în mr., cf. vĭrĭdia › mr. vearză, rom. varză; aceeași dificultate pare să existe în a băga, v. mai sus. Toate aceste dificultăți la un loc au făcut îndoielnică această etimologie. Densusianu, Rom., XXXIII, 289; Densusianu, GS, VII, 273;Weigand, Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un lat. *vatimāre sau vatināre, obținut prin contaminarea lui vĭctĭmāre cu vates (Candrea, Éléments, 59; Weigand, Jb., II, 221; REW 9171; cf. Tiktin) nu par mai probabile și demonstrează cu destulă elocvență că nu-i ușor de abandonat etimonul vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează alb. vuai, care nu pare să fie legat de cuvîntul rom. Sensul de „a face hernie” apare în Trans. și Mold. (ALR, I, 125), dar îl cunoaștem și în Munt. Der. vătămare, s. f. (daună, prejudiciu); vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător); nevătămător, adj. (inofensiv); vătămătoare, s. f. (plantă, Anthyllis vulneraria); vătămătură, s. f. (daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie). Vezi definitia »
SÍGMA s. m. inv. a optsprezecea literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului s. (< fr. sigma) Vezi definitia »