troácă (-ce), s. f. – 1. Albie, copaie, covată. – 2. Ladă în care curge făina la moară. – 3. (Trans.) Sabot, piedică de roată de car. – 4. (Olt.) Tigvă (Lagenaria vulgaris). – Var. Olt., Trans. troc, Mold. treucă. Germ. Trog, prin intermediul săs. trôch, șvabul Trucke (Diez, Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932; Candrea), cf. ceh. troky (Cihac, II, 421; Densusianu, Rom., XXXIII, 287). – Der. trocar, s. m. (nume dat locuitorilor din suburbiile Brașovului, poreclă dată ardelenilor de către locuitorii din Muntenia; Arg., polițist), s-a explicat prin copaia în care se vînd fructele (Lacea, Țara Bîrsei, III, 234) sau printr-un anumit obicei (Candrea), dar se datorează mai degrabă sensului de „animal care mănîncă din troacă”. Nu este clară eventuala legătură a var. treucă cu teucă. Vezi definitia »

ZIMÁZĂ, zimaze, s. f. Enzimă care se găsește în drojdia de bere și care transformă zahărul în alcool și în bioxid de carbon. – Din fr. zymase. Vezi definitia »

PARAMORFÓZĂ s.f. Proces de transformare a structurii corpurilor, păstrând compoziția chimică și forma exterioară a cristalului inițial. [< germ. Paramorphose]. Vezi definitia »

sérjă s.f. (înv.) stofă de lână vărgată. Vezi definitia »

SINECLÍZĂ s.f. (Geol.) Platformă având aspectul unui larg sinclinal, cu flancuri ușor înclinate. [< fr. synéclise]. Vezi definitia »