cruh (-huri), s.n. – (Mold.) Pietricică. Sl. kruchŭ „bucată”, rut. krucha „piatră”, sb. kruh „colț de pîine”. Circulă și (în Trans.) în forma crînf, s.n. (colț de pîine), cu infixul nazal și modificarea finalei, ca în praf, vîrf; și în numeroase forme der.: crihan, crifan, crifoi, clihan, călhan, cîlfan, cîlfete, s.n. (Trans. și Mold., colț de pîine), cf. rut. kricha (DAR). Der. cruhos, adj. (tare); crîmpoi, s.n. (bucată); crîmpei, s.n. (fragment, bucată), cuvînt folosit curent, care se pune în legătură în general cu sl. krǫpŭ „mic”; krǫpĕti „a contacta” (Cihac, II, 80; Byhan 316; Pușcariu, Lr., 291), cf. curpen; crîmpi, vb. (Trans., a face ghemotoc); crîmpiță, s.f. (Trans., încurcătură, încîlceală a urzelii la război; încurcătură, belea; greutate; greșeală); crîmpot, s.n. (fragment, bucată); crîmpoți (var. crîmpoti, crîmpota), vb. (a face bucăți; a rupe, a sfîșia; a desface, a anihila); crîmpoțeală, s.f. (acțiunea de a face bucăți); crîmpoșie, s.f. (varietate de struguri). Vezi definitia »

BUH s. n. (Reg., în expr.) A-i merge (sau a i se duce) buhul = a-i merge vestea, faima; a ajunge de pomină. Vezi definitia »

buh- – Rădăcină expresivă, care indică ideea de „umflătură”. Creație spontană, care coincide cu rădăcina romanică buff- (REW 1373), de unde it. buffare, fr. bouffer, sp. abuhado. Alternanța h-f este curentă în aceste formații, cf. bufni – buhni bufă – buhă, ceea ce dă naștere la o confuzie cu der. lui buf-. Pe de altă parte, formația este paralelă rădăcinii bolf-, care are același sens. Ca în toate formațiile expresive, coincide cu alte cuvinte, fără a fi totdeauna posibil să se precizeze dacă întîlnirea este pur și simplu întîmplătoare, și nici, dacă este vorba de un împrumut, care este sensul acestuia. Der. buft, s. n. (pîntece, burtă); bufte (var. bufti, bufliș) s. m. (poreclă pentru persoane grase), coincide cu mag. bufti „cu fața rotundă”; buget (var. buged), adj. (umflat, puhav); probabil format cu sufixul -et (ca suleget), și asimilat posterior cu fraged, lînced, (cf. Pascu, Suf., 64), fără a fi nevoie să invocăm un problematic *buccidus, de la bucca (Tiktin; Loewe 39; DAR; Rosetti, I, 164); bugezi (var. Mold. bugini), vb. (a se umfla de somn); buhăi (var. buhăvi), vb. (a umfla), care coincide cu sb. bujati „a dospi pîinea”; buhav, adj. (puhav, umflat, flasc), pe care Philippide, Principii, 140, îl derivă din bg. buhav, care se întîlnește cu sb. buhav, cf. ngr. μποῦχαβος (Meyer, Neugr. St., II, 45); buhăveală, s. f. (înv.) (umflătură); buhos, adj. (umflat); buhuiat, adj. (ciufulit); puhav, adj. (umflat, fleșcăit); puhăvi, vb. (a umfla); bucșai, adj. (cu fața rotundă), pe care Scriban îl transcrie boxai și îl derivă de la box „cîine care caută prin tufișuri”. Vezi definitia »

buh (búhuri), s. n. – Zvon; faimă. Pol., rus. buch „zgomot” (Cihac, II, 30; DAR); cf. buc. Se folosește în Mold. Vezi definitia »

DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl.duhŭ. Vezi definitia »