otác (otácuri), s. n. – 1. Tabără, cazarmă, cantonament. – 2. Refugiu. – 3. Stînă. Tc. otak ‹ arab. otagh (Loebel 71; Șeineanu, II, 278; Lokotsch 1592). Sec. XVII. Vezi definitia »

OPÁC¹, opace, s. n. Cui cu care se prinde vâsla de luntre. – Et. nec. Cf. opacină. Vezi definitia »

ELEGIÁC, -Ă adj. 1. cu caracter de elegie; elegic. ♦ distih ~ = distih folosit în elegii. ◊ (despre poeți) care compune elegii, opere cu caracter de elegie. 2. trist, jalnic, melancolic, nostalgic. (< fr. élégiaque, lat. elegiacus) Vezi definitia »

SANGEÁC, (1, 2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în țările românești. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak. Vezi definitia »

șfac, șfacuri, s.n. (reg.) 1. laț. 2. unealtă cu care se strânge buza de sus a calului, ca să stea liniștit la potcovit. 3. bucată de lemn folosită la strângerea, prin răsucire, a funiei sau a lanțului cu care se leagă o încărcătură (de fân, de lemne etc.). Vezi definitia »