turá (-ále), s. f. – 1. Monogramă a sultanului. – 2. Semnătură, parafă. – 3. Fața monedei turcești, corespunzătoare monogramei sultanului. – 4. Joc de noroc în care se ghicește pe ce parte va cădea moneda, rișcă. – Mr. dură. Tc. tura (Șeineanu, II, 368; Lokotsch 2100; Ronzevalle 117), cf. ngr. τουρᾶς, bg. tura. – Der. turaliu, adj. (prevăzut cu monograma imperială), din tc. turali. Vezi definitia »

vâlturá, vâlturéz, vb. I refl. (înv. și reg.) a se învârti, a da ocol. Vezi definitia »

ciupărá vb. I (reg.) 1. a jumuli (o pasăre de pene), a ciupeli. 2. (refl.; despre păsări) a se curăți cu ciocul. 3. (despre animale și păsări) a rupe cu gura (firele de iarbă), a ciuguli, a ciupi; (despre om) a mânca cîte puțin, a ciuguli. 4. a adăuga câte ceva (la ceva). 5. a fura câte puțin, a ciupi, a pișca. Vezi definitia »

DEZAMPARÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A părăsi, a abandona locul în care te afli. [< fr. désemparer]. Vezi definitia »

AZURÁ, azurez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A albăstri ușor produsele textile albe – Din fr. azurer. Vezi definitia »