LAPISLAZÚLI s.n. Silicat de sodiu, de calciu și de aluminiu natural de culoare albastră, folosit în bijuterie și la confecționarea obiectelor de artă; lapis, lazurit. [< fr. lapis-lazuli]. Vezi definitia »

iscălí (iscălésc, iscălít), vb. – A semna, a-și pune numele, semnătura. Origine incertă. După Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridică azŭ iskalŭ „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). După Cihac, II, 149 (cf. Șeineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a păta”, cf. bg. iskaljam „a murdări”, datorită faptului că cea mai mare parte a iscăliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneală. Ambele explicații par posibile. – Der. iscălitură, s. f. (semnătură), din part. iscălit (sec. XVII); iscălitor, adj. (semnatar), înv. Vezi definitia »

tistălí², tistălésc, vb. IV (reg.) a cinsti, a onora. Vezi definitia »

părălí, părălésc, vb. IV (înv. și fam.) a jecmăni de parale. Vezi definitia »

morfolí (morfolésc, morfolít), vb. – 1. A bălmăji, a bîigui, a mesteca greu. – 2. A se mînji, a se murdări. – Var. morcioli, morceli (Trans., Banat, Olt., a clefăi, a se îngloda). Creație expresivă, cf. molfăi, mozoli. – Der. morfoleală, s. f. (acțiunea de a morfoli; lucru de mîntuială); morfolit, s. n. (molfăială); mormînji, vb. (Mold., a lucra de mîntuială), prin încrucișare cu mînji; mormînjeală, s. f. (Mold., lucru de mîntuială, neterminat). Rut. morféliti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 835, îl indica drept sursă a rom., trebuie să provină de la el. – Cf. morînci. Vezi definitia »