Numele predicativ din componenta unui predicat nominal-adjectiv sau adverb-trebuie deosebit de atribut (care se leaga de regentul sau fara mijlocirea verbului) si de complementul circumstantial de mod (care se subordoneaza unui predicat verbal). Era o vreme lina,nu prea aspra-lina este atributul cuvantului vreme; Vremea era lina-lina este numele predicativ, legat de subiectul vremea prin mijlocirea verbului de relatie era; Ninge lin-lin este un complement circumstantial de mod,referit la predicatul verbal ningea. Vezi definitia »

léle s. f. – 1. Denumire care se dă mătușilor, surorilor mai mari și, în general, tuturor femeilor, dar să nu fie bătrîne. – 2. Titlu pe care uneori îl dă îndrăgostitul tinerei căreia îi face curte. – 3. Femeie stricată, desfrînată. – Mr. lele, lală, mod de adresare pentru unchi sau văr. Creație expresivă din limbajul copiilor (DAR; Iordan, BF, IX, 150), comună unui mare număr de idiomuri: cf. gr. λαλά „bunică”, λαλᾶς „bunic”, alb. lala „mătușă”, lale „unchi”, ljaljë „titlu de curtoazie, în general”; tc. lela „doamnă”, lolo „prostituată”; sl. (bg.) lĕlja „mătușă”, bg. lelĕk „unchi”; genov. lalla „mătușă”; sp. lela „doamnă; stăpînă”. E puțin probabilă der. din sl., susținută de Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; și Conev 58; și mai puțin chiar cea din numele Leila (Roesler 597). Este un cuvînt de uz comun (ALR, I, 164). Der. lelică, lică, leliță, s. f. (dim. al lui lele); lea, s. f. (haplologie din lelea), se folosește numai cu numele propriu, cf. bg. le, ljo „exclamație pentru a se adresa unei femei”; leică, s. f. (dim. de la lele), cu suf. -că, cf. maică, sau direct din sl., cf. bg. lĕlka „cumnată”, rut. leljka „mătușă”. – Din rom. pare a proveni țig. lele (Wlislocki 100). Vezi definitia »

mănânci calule, ovăz? expr. (glum.) folosită când i se oferă cuiva un lucru care-i place foarte mult sau când i se face o propunere care-i convine. Vezi definitia »

HÁPLE s. m. V. haplea. Vezi definitia »

COMATÚLE s. f. pl. specie de echinoderme marine. (‹ fr. comatules) Vezi definitia »