PORTO-FRÁNC s.n. Port cu regim vamal special în care mărfurile importate sau aflate în tranzit sunt scutite de taxe de intrare și de ieșire. [Var. porto-franco s.n. / < it. porto-franco]. Vezi definitia »

hodorónc interj. – Exprimă sunetul produs de o cădere zgomotoasă sau de hurducăitul unei căruțe grele. – Var. hodorosc, hodorog. Creație expresivă, cf. fr. patatras, sp. cataplum. Se folosește adesea în compunere: hodoronc-tronc, hodorosc-trosc, formă prin care se desemnează o greșeală foarte mare. Pentru intenția expresivă, cf. compunerea asemănătoare hurduca, hardughie, hudub-. Der. hodorob (var. hodorog), s. n. (năvod), pe care îl pune în legătură cu sl. udorobĭ „oală”; horodog, adj. (învechit, stricat; neputincios, ramolit), pe care Cihac, II, 503, Tiktin și DAR îl pun în legătură cu mag. hadaró „îmblăciu” (cf. hădărag); hodoroagă, s. f. (vechitură, hîrb; morișcă, hîrîitoare; vorbăreț, flecar); hodoroabă, s. f. (vechitură, lucru uzat); hodorogi, vb. (a hurui, a zdrăngăni; a face zgomot în mers); hodorogeală, s. f. (zgomot supărător, zdrăngănit); hodroage, s. f. pl. (boarfe, catrafuse); înhodoroba, vb. (a repara); hodrînc, s. n. (Trans., unealtă, sculă); hodrînca (var. hobrînca), vb. (a scutura, a zgîlțîi). Vezi definitia »

țanc (-curi), s. n. – 1. Pisc, culme. – 2. Punct, moment exact. – 3. Țintă, obiectiv. – 4. Miră, cătare. – 5. Gradație pentru a măsura butoaie. – 6. Măsurare, cotit, cotărit. – Var. înv. țenchi. De la țanc, var. lui țac, cf. celelalte der. de la această rădăcină expresivă. Pentru prezența infixului nazal, cf. bo(n)t, cio(n)c, ciu(n)t. Legătura cu sl. znakŭ „semn” (Cihac, II, 429) este improbabilă; nici cea presupusă cu germ. Zinke, Zacke (Tiktin; Candrea) sau mag. czenk (Lacea, Dacor., III, 744) nu este mai puțin improbabilă. Der. țencușe (var. țăncușe, țincușe), s. f. (vîrf, ascuțiș, colț; bucată de răboj pentru control; un anumit joc de copii cu pietricele sau cu boabe de porumb), cu suf. dim.; țanțoș, adj. (mîndru, fălos, încrezut), probabil în loc de *țancoș, cf. sp. encumbrarse (după Cihac, II, 534, din mag. dacos; după Scriban, din mag. cincos „perfid”); țănțoșa, vb. refl. (a se mîndri, a se făli). Vezi definitia »

BĂRBÚNC s. n. 1. (Înv. și reg.) Numele unui dans (ostășesc) care în trecut, se executa cu prilejul recrutării; melodia după care se executa acest dans. 2. (Înv.) Înrolare în armată; recrutare. – Din germ. Werbung. Vezi definitia »

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Instrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »