DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier. Vezi definitia »

DIFTONGÁ vb. tr., refl. (despre vocale) a (se) transforma în diftong. (< fr. diphtonguer) Vezi definitia »

BÉNGA subst. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. – Din țig. benga. Vezi definitia »

OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger) Vezi definitia »

MEGA-/MEGAL(O)-, -MEGALÍE elem. „(foarte) mare”, „creștere”, „un milion”. (< fr. méga-, mégal/o/-, -mégalie, cf. gr. megas, -los, megale) Vezi definitia »