pălí (pălésc, pălít), vb. – 1. A arde. – 2. (Refl.) A se arde, a se pîrli. – 3. (Refl.) A se încinge, a se usca, a se consuma. – 4. A se veșteji, a se ofili. – 5. A emite căldură. – 6. A trage cu arma, a lovi, a ținti, a ochi. – 7. A surprinde. – 8. A surveni, a veni pe neașteptate. – Mr. pălescu, pălire, megl. palés, păliri. Sl. paliti, palją „a arde” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Miklosich, Lexicon, 553; Cihac, II, 249), cf. bg. palja, cr. paliti. – Der. pală (mr. pală), s. f. (adiere, val; șir, rînd, serie; postată, porție de paie care se apucă cu furca; strat de cărămizi, de tencuială; capriciu, toană), cf. ceh. pala „arșiță”, alb. paljë „serie”, mag. palla „șir de iarbă cosită” (der. din lat. *palula, Giuglea, Dacor., II, 819 nu e posibilă, cf. REW 6154); palie, s. f. (suflare, adiere), cuvînt folosit de D. Zamfirescu, poate în mod greșit, în loc de pală; Pălie, s. f. (sărbătoare de Sf. Ilie, 20 iulie, respectată datorită fricii de foc și de ardere a recoltelor); palici, s. n. (ardere; Mold., pahar de țuică); palincă, s. f. (Trans., țuică), din slov. palinka, cf. mag. pálinka, bg. palink, pol. palenka; păliciune (var. pălitură), s. f. (ardere); păliș, adv. (Olt., oblic); pălișat, adj. (Olt., oblic); paliz, s. n. (înv., apoplexie). Scriban, Arhiva, XV, 445 și REW 6166 par să confunde pe păli „a arde” cu păli „a se face palid”, care este neol. Cf. pălăi și der. sale expresive. Vezi definitia »

DILÍ, dilésc, vb. IV. (Arg.) 3. Refl. A înnebuni. Vezi definitia »

muclí, muclésc, vb. IV (reg. argotic) 1. în expr. a o mucli = a nu mai riposta, a tăcea. 2. a lovi peste cap (cu pumnii). Vezi definitia »

LAPÍLI s. m. pl. fragmente de lavă sau de alte roci de mărimea unor pietricele, azvârlite din craterul unui vulcan în timpul erupției. (< fr. lapilli, lat. lapillus) Vezi definitia »

pilí (pilésc, pilít), vb. – 1. A bea, a trage la măsea. – 2. (Refl.) A se chercheli, a se afuma. – Var. chili. Țig. pi-, part. pilo „a bea” (Vasiliu, GS, VII, 122; Graur 180; Juilland 171). – Der. pileală, s. f. (băutură, beție); pilangiu, s. m. (bețiv); chilaci, s. m. (Mold., bețiv), cf. țig. sp. pilé „bețiv” (Besses 130). Vezi definitia »