îmbunătúră s.f. (înv.) 1. îndemnare. 2. făgăduială. 3. lingușire. Vezi definitia »

cetéră (-re), – 1. (Înv.) Citolă. – 2. (Trans.) Vioară. – Var. ceateră, ce(a)tără. Lat. cithera (Pușcariu 250; Candrea-Dens., 323; REW 1953; DAR); cf. it. cet(e)ra. Este dublet. de la chitară (var. ghitară), s. f., din ngr. ϰιυάρα, sau din it. chitarra (mr. chithară), și de la țițeră, s. f. (Trans., vioară), din mag. citera (Cihac, II, 488). – Der. cetera, vb. (Trans., a cînta la ceteră sau vioară; Mold., a molesta a importuna, a deranja), cf. Philippide, ZRPh., XXXI (1907), p. 303; ceteraș, s. m. (Trans., violonist, muzicant), din mag. citerás; chitarist, var. ghitarist, s. m. (persoană care cîntă la chitară). Vezi definitia »

COFEÍNĂ s. f. v. cafeină. Vezi definitia »

ADRÉSĂ, adrese, s. f. 1. Indicație (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzând numele și domiciliul destinatarului. ♦ Date care indică domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A greși adresa = a) a nimeri în alt loc sau la altă persoană decât cea indicată; b) (fam.) a avea o părere greșită despre cineva sau ceva, a se înșela asupra cuiva. 2. Comunicare oficială făcută în scris de o organizație, o instituție etc. 3. (Inform.) Expresie (numerică) pentru localizarea informației în memorie (3). – Din fr. adresse. Vezi definitia »

MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris. Vezi definitia »