sfoáră (-óri), s. f. – 1. Coardă, fir. – 2. (Înv.) Laț, șnur, împletitură. – 3. Lamă la ferăstrăul de mînă. – 4. Bucată (de teren). – 5. Truc, șiretenie, secret, partea invizibilă a unui negoț. – Var. Mold. șfară. Sl. sŭvora (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 341; Conev 94), cf. cr., slov., ceh., rus. svora, pol. sfora, ngr. σφόρα (Roesler 576; Meyer, Neugr. St., II, 60). Var. mold. reproduce vocalismul rut., dar ș- nu este clar; cf. șfară. Sensul 4 există și în funie. Der. sfor, s. n. (sensul curent de apă, curent central al rîurilor), din sb. svor (Candrea), cf. sp. hilero; sforar, s. m. (meseriaș care face sfori; intrigant, uneltitor); sforărie, s. f. (frîngherie; uneltire); șfărui, vb. (Mold., a lega cu sfoară sau cu șnur); însfora, vb. (a lega, a uni două scule de pescuit). – Din rom. provine rut. swara (Miklosich, Wander., 21). Vezi definitia »

AMBASÁDĂ s. f. 1. reprezentanță diplomatică a unei țări, condusă de un ambasador. 2. ansamblul agenților diplomatici; localul în care își desfășoară activitatea. 3. (fig.) solie, misiune. (< fr. ambassade) Vezi definitia »

PIGMENTOGENÉZĂ s. f. proces fiziologic de formare a pigmenților. (< engl. pigmentogenesis) Vezi definitia »

TRIPAFLAVÍNĂ s. f. Substanță chimică cu acțiune antiseptică, folosită împotriva bacteriilor și protozoarelor. – Din fr. trypaphlavine. Vezi definitia »

DENTÍNĂ s. f. substanță proteică, bogat mineralizată, din care este formată pulpa dintelui; ivoriu. (< fr. dentine) Vezi definitia »