AURICULÁR, -Ă adj. 1. Referitor la ureche ; al urechii. 2. Care aparține auriculului ; al auriculului, de (la) auricul. // s.n. Accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor. [Cf. fr. auriculaire, it. auricolare < lat. auricula – ureche]. Vezi definitia »

REALGÁR s. n. Minereu constituit din sulfura naturală de arsen cristalizată în sistemul monoclinic, de culoare portocalie, având numeroase folosiri în vopselărie, extragerea arsenului, industria sticlei, în pirotehnie etc. [Pr.: re-al-] – Din fr. réalgar. Vezi definitia »

EMISÁR² s. n. 1. colector (1) pentru evacuarea apelor în exces de pe terenurile desecate sau irigate, ori a apelor reziduale. 2. limbă de gheață scursă dintr-o calotă glaciară sau dintr-un ghețar. (< fr. émissaire) Vezi definitia »

GHIOCEÁR, ghioceari, s. m. (Reg.) Vizitiu al unui ghioci. – Ghioci + suf. -ar. Vezi definitia »

ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care e în legătură cu alveolele dentare. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Fr. alvéolaire. Vezi definitia »