ADAMESCU, Gheorghe (1869-1942, n. București), istoric literar și bibliogra român. M. coresp. al Acad. (1921). Op. pr.: „Istoria literaturii române”, „Contribuțiune la bibliografia românească”. A colaborat cu I.A. Candrea la „Dicționarul enciclopedic ilustrat <Cartea Românească>”, elaborînd partea istorico-geografică. Autor de manuale școlare. Vezi definitia »

ANTONESCU, Ion (1882-1946, n. Pitești), mareșal și om politic român. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent (1904) la general de brigadă (1931) și marelaș (1941). În timpul primului război mondial a fost colaborator de bază al generalului Prezan, contribuind la elaborarea planurilor de operații militare. Comandant al școlii de la Sibiu și al Școlii Superioare de Război (1927-1929, 1931-1933). Atașat militar al României la Paris (1922), Londra și Bruxelles (1923). Șef al Marelui Stat Major (1933-1934), ministru al Apărării Naționale (1937-1938) și ministru ad-interim al Aerului și Marinei (febr.-mart. 1938). A protestat energic împotriva acceptării notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iun. 1940, cerînd apărarea teritoriului național; internat la mănăstirea Bistrița din dispoziția regelui Carol al II-lea. În urma dictatului de la Viena, A. a fost însărcinat, la 4 sept. 1940, cu formarea guvernului, fiind învestit cu puteri depline. A. a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6 sept. 1940), succesiunea tronului revenind lui Mihai I. În ian. 1941, A. a înăbușit rebeliunea legionară. A condus țara prin decrete-legi. A promovat o politică externă alături de Germania și Italia. În iun. 1941 a decis intrarea României în război pentru recuperarea Basarabiei și a N Bucovinei și a continuat operațiunile militare și dincolo de Nistru. După înfrîngerea de la Stalingrad a permis și inițiat tratative secrete privind scoaterea țării din război. A fost înlăturat de la putere prin lovitura de stat de la 23 aug. 1944; preluat de Armata Roșie (sep. 1944), a fost ținut pe teritoriul sovietic pînă în apr. 1946; adus în țară, a fost judecat, în mai 1946, de „tribunalul poporului” din București; a fost condamnat la moarte și executat la închisoarea Jilava (1 iun. 1946). Vezi definitia »

ALEXANDRESCU, Grigore (1810-1885, n. Tîrgoviște), poet român. Membru al Societății Filarmonice. Unionist. Sensibil, reflesiv, dar în același timp, lucid și ironic, este influențat în poezia sa de spiritul secolului luminilor și de cel revoluționar pașoptist. Meditații și elegii romantice și preromantice, animate de elanuri umanitare și patriotice („Anul 1840”, „Umbra lui Mircea. la Cozia”, „Răsăritul lunii. La Tismana”). Lirică erotică („Eliza”), de interogație și atmosferă meditativă. A ilustrat decisiv specii literare ca fabule („Toporul și pădurea”, „Dreptatea leului”, „Boul și vițelul”) și epistola („Epistolă către Voltaire”, „Satiră. Duhul meu”), anticipînd satira eminesciană prin gravitate și ironie. Proză („Memorial de călătorie”), culegere de folclor oltenesc, traduceri și imitații după Florian, Tasso, Voltaire. Vezi definitia »

BUZESCU, familie de boieri olteni, cu rol important în timpul domniilor lui Mihai Viteazul și Radu Șerban. Mai importanți: 1. Radu B., clucer (1595-1610). 2. Preda B., postelnic și ban (1594-1608). 3. Stroe B., stolnic (între 1594 și 1602), rănit mortal în lupta de la Ogretin cu tătarii; toți trei fii ai lui Radu Buzea, mare armaș. Vezi definitia »

ARICESCU, Constantin D. (1823-1886, n. Cîmpulung), istoric, scriitor și publicist român. Participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească; luptător pentru unirea Principatelor Române. Studii („Istoria Cîmpulungului, prima residență a României”, „Istoria revoluțiunii române de la 1821”). Poezie romantică militantă sau meditativă, proză („Misterele căsătoriei”). Încercări dramatice. Vezi definitia »