ABSOLUTÓRIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. Vezi definitia »

CETARIU, com. în jud. Bihor; 4.160 loc. (1991). Vezi definitia »

BIGUDÍU s. n. mică tijă metalică pe care se răsucește părul pentru a-l ondula. (< fr. bigoudi) Vezi definitia »

ALUNÍU, -ÍE, alunii, adj. (Rar) De culoarea alunei. – Alună + suf. -iu. Vezi definitia »

ytérbiu [biu pron. biŭ] s. n., art. ytérbiul; simb. Yb Vezi definitia »