SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt în aparență neînsemnat care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Părticică neînsemnată din ceva; fărâmă, pic. O scânteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla). Vezi definitia »

ESTROMANÍE s. f. nimfomanie. (< it. estromania) Vezi definitia »

ASEMÍE s. f. tulburare a limbajului mimic, incapacitate de a folosi semnele pentru înțelegerea și exprimarea ideilor. (< fr. asémie) Vezi definitia »

BIORITMOLOGÍE s. f. studiu științific al bioritmurilor. (< bioritm + -logie) Vezi definitia »

BÁȘCHIE, bașchii, s. f. Ciocan cu vârful prevăzut cu un șanț în formă de v, folosit pentru baterea cercurilor metalice ale butoaielor. – Din bg. baskija. Vezi definitia »