Definita cuvantului caragiale
CARAGIALE 1. Costache C. (c. 1815-1877, n. București), actor și autor dramatic român. Animator al mișcării dramatice românești; primul director al Teatrului Mare (Național) din București. Comedii de moravuri („O repetiție moldovenească”, „O soaré la mahala”). 2. Iorgu C. (c. 1826-1894, n. București), actor și autor dramatic român. Fratele lui C. (1). Cîntece comice, tablouri dramatice („Moș Trifoi”). 3. Ion Luca C. (1852-1912, n. Haimanale, azi în municipiul Ploiești), scriitor român. Nepot al lui C. (1) și C. (2). Debut cu schițe și versuri la revista umoristică „Ghimpele”. O vreme redactor la ziarul „Timpul”, împreună cu Eminescu și Slavici. A editat publicații satirico-umoristice („Claponul”, „Calendarul Claponului”, „Moftul român”) și, împreună cu Slavici și Coșbuc, revista „Vatra”. A făcut parte din cercul „Junimea”. Temperament de ținută clasică, desăvîrșit arhitect al construcției dramatice, observator profund și minuțios al realităților sociale autohtone, creator al unor memorabile tipuri. C. a ridicat teatrul românesc la nivelul european. În comediile sale („O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, „o scrisoare pierdută”, „D-ale carnavalului”) satirizează moravuri politice și familiale, utilizînd cu remarcabil efect comicul de situație și limbaj, expresia stereotipă definitorie, umorul (inclusiv cel absurd). Instantaneele în proză, cu adresă critică („Schițe ușoare”, „Momente”, „Schițe nouă”), prelungesc și dezvoltă tipologia de mare diversitate a comediilor, țintind cu precădere orizonturile micii burghezii. Drama „Năpasta” și unele nuvele („O făclie de Paști”, „Păcat”, „În vreme de război”) analizează stări obsesive ajunse la paroxism, iar povestirile fantastice („Kir Ianulea”, „Abu Hassan”, „Hanul lui Mînjoală”) valorifică anecdoticul de sursă orientală sau folclorică. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 4. Mateiu I.C. (1885-1936, n. București), scriitor român. Fiul lui C. (3). Capodopera sa, romanul „Craii de Curtea Veche”, este o somptuoasă evocare lirică, bazată pe sugestie și atmosferă, a crepusculului aristocrației din Bucureștiul semibalcanic și semioccidental de la începutul sec. 20. Proză cultivînd misterul (nuvela „Remember”), romanul neterminat („Sub pecetea tainei”) și lirică de tip parnasian („Pajere”). 5. Luca Ion C. (1893-1921, n. București), poet român. Fiul lui C. (3). Versuri moderniste („Jocul oglinzilor”, postum), un microroman al adolescenței („Nevinovățiile viclene”, în colab. cu Ioan Dobrogeanu-Gherea); traduceri.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu caragiale
FUCÁLE s. f. pl. ordin de alge brune (feoficee): fucusul. (< fr. fucales) Vezi definitia »
NUCLE-, NUCLEO-, elem. „Nucleu”, „nuclear”. (din fr. nucléo-; cf. lat. nucleus = sâmbure) Vezi definitia »
zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre două culminații succesive ale unui astru. ♢ (Determinând noțiunile „an“, „lună“, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede“, „clar“) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ♢ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de“) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ♢ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții. ♢ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: zíuă s.f.] – Lat. dies. Vezi definitia »
NUMELE PERSONAL AL LUI DUMNEZEU Vezi definitia »
ANTILE 1. Insulele ~, arh. între Oc. Atlantic și M. Caraibilor, care constituie America Centrală insulară; 222 km2; c. 30 mil. loc. (1986). La V A. Mari (Cuba, Haiti, Puerto Rico și Jamaica) ocupă o suprafață de 208 mii km2, împărțind Mediterana Americană în două bazine: G. Mexic și M. Caraibilor. La E A. Mici (14 mii km2) sînt dispuse sub forma unui arc, cele mai importante ins. fiind: Virgine, Sint Maarten, Barbuda, Grenada, Tobago și Trinidad. În lungul coastelor Venezuelei se găsesc ins. Bonaire, Curacao și Aruba. Relieful A. este foarte variat. În A. Mici, unele ins. sînt tipic vulcanice (Montserrat, Guadelupa, Martinica), altele cu relief de cutare și vulcanic (Dominica, Sfînta Lucia, Sfîntul Vicențiu, Grenada), iar altele sînt sedimentare (Sînt Maarten). Climă tropical-maritimă. 2. Curentul Antilelor, curent cald în Oc. Atlantic (NE Antilelor Mari), care scaldă Arh. Bahamas. Viteză 1-1,5 km/h. Temp. apei: 25-28 ºC. Salinitate: 36-37 ‰. 3. Marea Antilelor, v. Caraibilor, Marea ~. Vezi definitia »