Definita cuvantului caransebeș
CARANSEBEȘ, oraș în Jud. Caraș-Severin, la confl. Sebeșului cu Timișul; 34.165 loc. (1991). Aeroport. Expl. de argile. Combinat pentru industrializarea lemnului (mobilă, placaje, furnire, dogărie), întreprinderi de construcții metalice (macarale turn și portuare), de mat. pentru constr. (cărămidă, țiglă), de panificație; ateliere de reparații. Centru viticol. Muzeu. Menționat pentru prima oară în 1290 sub denumirea de Sebeș. Din unirea așezărilor medievale Căran (Cărăvan) și Sebeș (sec. 15) a rezultat denumirea actuală. Recunoscut oraș în 1564. Monumente: Biserica Sf. Gheorghe (sec. 15-18), Biserica Sf. Ioan Botezătorul (sec. 18), fostă cazarmă (sec. 18).
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu caransebeș
VIȚELÚȘ, vițeluși, s. m. Diminutiv al lui vițel. – Vițel + suf. -uș. Vezi definitia »
hârș interj. – Imită zgomotul produs la frecare sau spintecare. – Var. hîrșt, harș(t). Creație expresivă. – Der. hîrșîi (var. hirșii, hîrjii, horji, horțăi, hirșni, hîrșcîi, hîrșcăi), vb. (a scîrțîi, a scrîșni; a freca, a zgîria; a istovi, a slei, a epuiza; refl., a se familiariza, a se obișnui); arșe, s. f. (Mold., bici); hîrșiit (var. hîrjiit, hîrșcăit, hîrșcîit), s. n. (scîrțîit, scrîșnet); hîrșie, s. f. (blană de miel cu părul uzat sau prost conservat); hîrsi, vb. refl. (a se obișnui, a se deprinde; a fi zgîrcit), în al cărui al doilea sens pare a se observa același semantism ca în sp. roñoso, fr. ladre (după DAR este cuvînt de origine diferită, în legătură cu tc. hirs „lăcomie”); hîrjoni, vb. refl. (a se lua la harță în glumă, a vorbi glumeț), der. de la hîrjii, cu suf. expresiv -ni (sensul de bază este acela de „a se atinge”; după Cihac, II, 505 și DAR, din mag. horsolódni „a se certa”; obscur, după Iordan, Dift., 213); hîrjoană (var. hîrjoneală), s. f. (curtare a unei femei); hîrșim, s. n. (reputație, faimă), probabil plecînd de la ideea de „familiariate”; hîrștioagă, s. f. (oaie bătrînă), cu suf. peiorativ -og; hreașcă, s. f. (Mold., „răzătoare”). Nu este sigur dacă horți, vb. (a mișca un obiect făcîndu-l să alunece), aparține aceleași intenții expresive, de el depinde horțiș, adv. (pieziș). Vezi definitia »
TRÂMBIȚÁȘ, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoană care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță, pentru a le comunica știri de interes general. – Trâmbiță + suf. -aș. Vezi definitia »
HULUBÁȘ, hulubași, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui hulub; hulubel. – Hulub + suf. -aș. Vezi definitia »
căiúș (-șuri), s. n. – Curea, laț. Tc. kais (Șeineanu, II, 25). Vezi definitia »