OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. Deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunități omenești; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție; cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în țările românești în timpul orânduirii feudale. [Pl. și: obiceie] – Din bg. običaj. Vezi definitia »

AIRINEI, Ștefan (1920-1989, n. sat Cobîla, jud. Botoșani), geofizician român. Prof. univ. la București. Contribuții la cunoașterea structurii geologice adînci a teritoriului României, precum și la încadrarea lui în conceptul tectonicii litosferice. Vezi definitia »

trei pizdei Vezi definitia »

discutiei telefonice avute Vezi definitia »

Amarghioalei Neculai Vezi definitia »