AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”. Vezi definitia »

REVELÁ, revelez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face cunoscut, știut; a (se) dezvălui; a (se) destăinui. ♦ Tranz. A face vizibilă o imagine fotografică laterală, a developa un rolfilm. – Din fr. révéler, lat. revelare. Vezi definitia »

DISTILÁ vb. I. tr. A transforma în vapori un lichid și a-l condensa după aceea pentru a separa astfel din el corpurile nevolatile pe care le conține. [P.i. -lez, 3,6 -lează. / < fr. distiller, it. distillare]. Vezi definitia »

CABASILA, Nicolae (1320-1390), scriitor și teolog ortodox bizantin. A teoretizat unirea cu Dumnezeu prin intermediul formelor sensibile ale cultului („Tîlcuirea dumnezeiștii liturghii”, „Despre viața în Hristos”). Vezi definitia »

léla adv. – Hoinărind, fără scop. Creație expresivă, care pare să indice ideea de clătinare, de bălăbăneală, ca și cea de gîngăveală și de prostie, cf. sb. lola „a umbla creanga”, pol. lele „prost”, ceh. lyla „neghiob”, sb. lolati se „a hoinări”, napol. lollo „prost”, calabr. lèllu „tont”, sp. lelo „prost”; v. și Iordan, BF, IX, 151 și REW 4860. – Der. leleu, s. m. (prost); teleleu, s. m. (haimana, trîntor); lălîu (var. lălîi), adj. (prost, dezordonat), cf. Battisti, III, 2199; lălăi, vb. (a vorbi aiurea; a îngîna, a cînta încet și monoton), pentru a cărui formulă expresivă cf. lat. lallare, gr. λαλέω, λαλάζω, germ. lallen; lălăială (var. lălăitură), s. f. (îngînare, fredonare); loloti, vb. (Trans., a face zgomot); loloț (var. pl. loloți, loloațe), s. n. (smoc de lînă smulsă de scai la trecerea oilor); loloți, vb. refl. (Trans., a se încîlci). – Cf. lele, tala(lăi), lațe. Vezi definitia »