TALONÁ, talonez, vb. I. Tranz. (La jocul de rugbi) A trage mingea cu piciorul din grămadă; (în diverse sporturi) a urmări pe adversar îndeaproape pentru a-l împiedica să-și continue acțiunea. – Din fr. talonner. Vezi definitia »

CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din clon. Vezi definitia »

turná (torn, -át), vb. – 1. (Înv.) A se întoarce, a se inapoia, a veni înapoi. – 2. A vărsa, a împrăștia un lichid. – 3. A pune în pahare vin sau altă băutură. – 4. (Impers.) A ploua cu găleata. – 5. A topi, a modela. – 6. A crea, a făuri, a inventa. – 7. A face, a fabrica. – 8. (Arg.) A reține, a aresta. – Mr. tornu, turnai, turnare, megl. torn, turnari, istr. tornu. Lat. tornare (Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 163; Pușcariu 1748; REW 8794), cf. it. tornare, prov., cat., sp., port. tornar, fr. tourner. Pentru evoluția semantică, cf. vărsa, sp. verter. – Der. înturna, vb. (a da înapoi, a se întoarce; a ocoli, a schimba direcția, a se roti; a înapoia, a restitui; a opri, a deține, a conține); înturnat, s. n. (cotitură, regres); înturnător, adj. (carecare face să cotească sau să se rotească); înturnătoare, s. f. (regres, restituire), înv.; turnat, adj. (pus în pahare; modelat, alipit; potrivit, dichisit); turnător, s. m. (care topește metal); turnătorie, s. f. (topitorie); turnătură, s. f. (act magic care se execută aruncînd apă în calea cuiva); turnăței, s. m. pl. (varietate de tăiței); răsturna, vb. (a trînti; a da jos, a tăvăli); răsturnător, adj. (care răstoarnă); răsturniș, s. n. (coastă abruptă). Der. neol. turnant, adj., din fr. tournant; turnesol, s. m., din fr. tournesol; turneu, s. n. (voiaj, expediție, se spune mai ales despre călătoriile de inspecție sau despre cele ale companiilor teatrale), din fr. tournée; turnir (var. înv. turner), s. n., din germ. Turnier; turnură, s. f., din fr. tournure. Vezi definitia »

CARTAGINA, oraș-stat sclavagist întemeiat, potrivit tradiției, în 814 î. Hr. în N Africii, pe coasta G. Tunis, de coloniști fenicieni din Tir. În sec. 7-3 î. Hr. a devenit mare putere în bazinul occidental al M. Mediterane. A purtat cu Roma trei mari războaie (războaiele punice). Înfrîntă de romani și dărîmată (146 î. Hr.), refăcută în sec. 1 î. Hr., C. a fost reședința prov. romane Africa, iar din 439 capitala regatului vandal. Cucerit de bizantini (533), a fost din nou distrusă de arabi (698). Vezi definitia »

BLAZONÁ vb. tr. a reprezenta, a descrie în termeni heraldici elementele componente ale unui blazon, ale unei steme. (< fr. blasonner) Vezi definitia »