tărăbói (-oíuri), s. n. – Zarvă, gălăgie, larmă. Origine incertă, probabil expresivă. S-a propus ceh. tarabiti se „a face zgomot” (Cihac, II, 401); tarabă (Tiktin); alb. tërboj „a turba” (Capidan, Dacor., III, 763). Nici una din aceste soluții nu pare posibilă. Vezi definitia »

OFIȚERÓI, ofițeroi, s. m. (Depr.) Augmentativ al lui ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -oi. Vezi definitia »

săpói, săpoáie, s.n. (pop.) 1. sapă mare. 2. săpăligă mare. 3. cazma. 4. târnăcop. 5. ghionoi (târnăcop a cărui lamă metalică este ascuțită la un capăt și în formă de ciocan la celălalt). 6. unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru diverse semănături sau pentru înfipt aracii la vie; chitonag. Vezi definitia »

pruncói, pruncói, s.m. (reg.) prunc mai mare; băiețandru. Vezi definitia »

coțói, coțói, s.m. (reg.) om mic de statură; puțoi, ghijură. Vezi definitia »