Definita cuvantului căpățînii
CĂPĂȚÎNII, Munții ~, culme muntoasă în partea central-sudică a Carpaților Meridionali, cu orientare V-E și o lungime de 37 km, situată între Valea Motrului la N, Depr. Olteană la S, Valea Oltețului la V și Olt la E. Alt. max.: 2.130 m (vf. Nedeia). Constituită din șisturi cristaline și gnaise la N și calcare la S, care dau un relief specific de doline, lapiezuri, pereți abrupți, hornuri, chei (cheile Bistriței vîlcene de la Costești, Luncavățului ș.a.). Relieful dezvoltat pe șisturile cristaline se remarcă prin prezența celor trei supr. de nivelare carpatice (Borăscu: 1.800-2.000 m, Rîu șes: 1.300-1.700 m și Gornovița: 900-1.000 m alt.) acoperite cu păduri de molid.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu căpățînii
sárgii s.f. pl. (reg.) obiect pe care tăbăcarii întind pieile la uscat. Vezi definitia »
FLORÍI s. f. pl. Sărbătoare creștină, care cade în duminica dinaintea Paștelui; duminica Floriilor. – Lat. *florilia (= Floralia). Vezi definitia »
HIDROAMELIORATII s. f. pl. Lucrari hidrotehnice executate pentru imbunatatirea regimului apei in sol si la suprafata solului Vezi definitia »
a-i muri cuiva lăudătorii expr. 1. a fi plin de sine, a fi încântat / mândru de propria persoană. 2. a se lăuda întruna. Vezi definitia »
ALGOBACTÉRII s. f. pl. bacterii acvatice autotrofe înrudite cu cianoficeele. (< fr. algobactéries) Vezi definitia »