BEI (‹ tc.) s. m. 1. Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. A circulat și sub formele de beg și bek. 2. (În ev. med. în Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (În sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. 4. (Între 1705 și 1957, în Tunisia) Titlu purtat de conducătorul ereditar. Vezi definitia »

mârsei sn [At: DOSOFTEI, MOL. 92 / V: mârsâi / Pl: mârseie / E: es cf bg Ð?Ñ?Ñ?Ñ?Ð?Ð?Ñ? Ð?Ñ?Ñ?Ñ?Ð?Ð?Ð?] (Îvr) Dorință trupească Si: (îvr) mârsăială, mârsăietură, mărsăcăciune. Vezi definitia »

GRECOTÉI, grecotei, s. m. (Peior.) Grec. – Din grec. Vezi definitia »

BALTA DOAMNEI, com. în jud. Prahova; 2.865 loc. (1991). Vezi definitia »

SLEÍ, sleiesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre substanțe grase; la pers. 3) A se închega, a se solidifica (prin răcire). ♦ (Pop.; despre apă și alte lichide) A îngheța. 2. Tranz. A seca o fântână (pentru a o curăța). ♦ Fig. A secătui pe cineva sau ceva de...; a istovi, a epuiza. – Din sl. sŭlijati. Vezi definitia »