încăibărá (-réz, încăibărát), vb. – 1. A apuca, a prinde, a înșfăca. – 2. (Refl.) A ajunge la păruială, a se lua la bătaie. – Var. îngăibăra, îmbăibăra, îngăidăra, încărăba. Origine obscură. Pare să fie rezultat de la încăiera încrucișat cu carabă (cf. ultima var.), sau mai probabil cu un suf. expresiv -ura, cf. încheibăra. Nu pare posibilă explicația lui Pușcariu, Dacor., III, 671 (cf. REW 1790 și DAR), care pleca de la un lat. *incaviolāre „a închide în colivie”. Scriban admite o încrucișare a lui încăiera cu cherba. Vezi definitia »

AYMARA ({i}) s. m. Denumire a amerindienilor din Perú și din Bolivia, care trăiesc în jurul L. Titicaca și pe versantele estice ale Anzilor; a. fac parte din familia de limbi cu același nume; sînt de religie creștină (catolică). Vezi definitia »

VULNERÁ vb. I. tr. (Rar) A răni, a vătăma. [< lat. vulnerare]. Vezi definitia »

EXAGERÁ, exagerez, vb. I. Tranz. A prezenta un fapt în dimensiuni mărite față de realitate, a da proporții, a amplifica peste măsură; a deforma realitatea prin mărirea proporțiilor unui fapt. – Din fr. exagérer, lat. exagerare. Vezi definitia »

TRIORÁ vb. I. tr. A selecționa semințele la trior. [Pron. tri-o-. / < trior]. Vezi definitia »