SIBÍLĂ s. f. (ant.) femeie căreia i se atribuia darul de a prevedea viitorul. (< fr. sibylle, lat., gr. sibylla) Vezi definitia »

STRÁȚĂ, strațe, s. f. Registru în care se înscriu toate operațiile economice ale unei întreprinderi, într-o formă nesistematizată din punct de vedere contabil. – Din germ. Strazze. Vezi definitia »

BÁSCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: basc s. n.] – Fr. [beret] basque. Vezi definitia »

TÁULĂ s. f. Numele mai multor arbuști din familia rozaceelor, cultivați ca plante decorative (Spiraea). [Pr.: ta-u-] – Din pol. tawula. Vezi definitia »

LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau pe ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb. Vezi definitia »