HITÍT, -Ă, hitiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o populație de limbă indo-europeană care a pătruns în mileniul al II-lea a. Cr. în Asia Mică. 2. Adj. Care aparține hitiților (1), privitor la hitiți. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de hitiți. – Din fr. hittite. Vezi definitia »

IEZUÍT, -Ă, iezuiți, -te, s. m. (și adj.) Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuită. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. Vezi definitia »

NISIPÍT, -Ă, nisipiți, -te, adj. (Rar) Nisipos. [Var.: (reg.) năsipít, -ă adj.] – Din nisip. Vezi definitia »

ALUNÍT, aluniți, s. m. Sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, sticlos, pământos, utilizat la prepararea unor vopsele, medicamente etc. – Din fr. alunite. Vezi definitia »

tutuít, -ă, tutuíți, -te, adj. (reg.) zăpăcit, aiurit, distras. Vezi definitia »