arómă (aróme), s. f. – Mireasmă, parfum. – Mr. arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7), probabil intrat în sec. XV sau XVI, prin intermediul terminologiei religioase. Der. aromată, s. f. (aromă, esență aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl. aromatŭ; aromatic, adj., din fr. aromatique; aromatiza, vb.; aromeală, s. f. (înv., ispită; stare de somnolență, de somn ușor); aromi, vb. (a seduce, a ispiti; a ațipi, a adormi). Etimologia lui aromi „a dormi” prezintă dificultăți semantice, pe care DAR nu le explică suficient; dar este și mai dificilă cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr. žmiriti „a închide ochii”. Vezi definitia »

ANTIPARASTÁZĂ s. f. figură retorică prin care se urmărește să se demonstreze că faptul incriminat este lăudabil. (< fr. antiparastase) Vezi definitia »

peticitúră, peticitúri, s.f. (reg.) cârpitură. Vezi definitia »

MONONUCLEÓZĂ s. f. boală caracterizată prin creșterea numărului mononuclearelor din sânge. (< fr. mononucléose) Vezi definitia »

misádă (misáde), s. f. – Căptușeală de blană. Ngr. μισάδι „jumătate” (Cihac, II, 672; Scriban). Vezi definitia »