LICÉNȚĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obținut în urma unui examen special susținut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licență; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviințe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ◊ Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificație. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenții. ♦ (Ieșit din uz) Autorizație pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia]. Vezi definitia »

todorúșcă s.f. (reg.) dumbravnic. Vezi definitia »

SALMONICULTÚRĂ s. f. creșterea rațională a salmonidelor. (< fr. salmoniculture) Vezi definitia »

poiátă (poiéți), s. f. – 1. (Mold.) Adăpost în curte. – 2. (Trans.) Grajd. – Mr., megl. puiată. Sl. pojata „colibă” (Miklosich, Lexicon, 654; Conev 81; Pușcariu, Dacor., VII, 356), cf. bg., sb., cr., slov. pojata. Vezi definitia »

bardíșă (-șe), s. f. – Halebardă. Pol. bardysz (sec.XVII). Apare la Miron Costin, glosată în așa fel încît lasă să se înțeleagă că nu era cuvînt comun în rom. Vezi definitia »