CREȚÚȘCĂ, crețuște, s. f. Plantă erbacee meliferă și medicinală din familia rozaceelor, cu flori dispuse în corimb, folosită la prepararea unui ceai diuretic (Filipendula ulmaria). – Creț + suf. -ușcă. Vezi definitia »

scocấcă s.f. (reg.) mâncare preparată din lapte dulce, în care, când fierbe, se adaugă ouă bătute și, uneori, verdețuri. Vezi definitia »

mînă (mîini), s. f. – 1. Parte anterioară a brațului. – 2. Braț, membru superior al omului. – 3. Latură, parte. – 4. Pumn (conținutul). – 5. Strat, înveliș. – 6. (În jocurile de cărți) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărțile. – 7. Categorie, rang, clasă. – 8. Dibăcie, abilitate. – Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). Lat. mănus (Pușcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. După pl. mîni s-a format un sing. analogic, mînă, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. *mana, cf. Pușcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulație generală, numai în Crișana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). Cf. mîner, mînecă, mănușe, mănuchi. Der. mînuță, s. f. (mînă mică), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format după fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuiește); înmîna, vb. (a remite, a pune în mînă), formație literară din sec. XIX; îndemînă, adv. (la mînă, ușor; adj., ușor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemănos, adj. (accesibil, ușor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispoziție; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amînă, adv. (înv., în apropiere); sumînă, s. f. (subsuoară), cu pref. sub-; mînătură, s. f. (vrajă, farmec); mînăștergură, s. f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mînă și șterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s. n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s. m., din fr. manipulateur; cf. manevră, manivelă. Vezi definitia »

CALCINÓZĂ s. f. boală caracterizată prin depunerea sărurilor de calciu în mușchi, țesuturi sau organe. (< fr. calcinose) Vezi definitia »

tilíncă (-ci), s. f. – 1. Clopoțel. – 2. Fluier, trișcă. – Var. telincă, titili(n)c(ă), (ti)tilingă, Trans. pipilincă. Creație expresivă, cf. talangă, sp. tilin. – Der. tilinca (var. telinca), vb. (a cînta din tilincă; a suna tilinca). Mag. tilinka, pe care Cihac, II, 533, îl propune ca etimon al rom. și rut. tylynka provin din rom. – Cf. tilișcă, trișcă. Vezi definitia »