dispúne (dispún, ús), vb. – 1. A hotărî, a decide. – 2. A avea la dispoziție. – 3. A învinge (în sport). – 4. A aranja. – 5. (Refl.) A se înveseli. Lat. disponere (sec. XIX). Este dublet neol. de la despune. – Der. disponibil, adj., din fr.; disponibilitate, s. f., din fr.; disponenda, s. f. (restituire), termen comercial, din lat. disponenda prin intermediul germ.; dispoziți(un)e, s. f., din fr.; indispune, vb. (a indispune); indispoziție, s. f. (stare a celui bolnav); predispune, vb., din fr. Vezi definitia »

ANAXIMENE (ANAXIMENES) (c. 585-c. 525 î. Hr.), filozof grec presocratic. Originar din Milet. A numit principiul lucrurilor aer, asigurîndu-i, prin dubla mișcare de condensare și rarefiere, unitatea dinamică. Vezi definitia »

CRIPTODEPRESIÚNE s. f. depresiune în interiorul continentului, cu fundul sub nivelul oceanului, umplută de apele unui lac adânc. (< fr. cryptodépression) Vezi definitia »

CONGLOMERAȚIÚNE s. f. v. conglomerație. Vezi definitia »

CONCESIÚNE s. f. convenție prin care o persoană fizică sau juridică obține dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obștesc, a unei întreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare. ◊ obiectul material al unei asemenea exploatări. (<fr. concession, lat. concessio) Vezi definitia »