ELEGIÁC, -Ă, elegiaci, -ce, adj. Care are caracterele elegiei; p. ext. melancolic, nostalgic, trist, jalnic. ♦ (Despre poeți) Care scrie elegii sau lucrări cu caracter de elegie. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. élégiaque, lat. elegiacus. Vezi definitia »

poslovác, poslováci, s.m. (înv.) unealtă de brutărie. Vezi definitia »

ogeác, ogeácuri, s.n. (înv.; pop.) 1. corp de armată (seimeni, arnăuți). 2. casă, familie, sălaș de țigani. 3. breaslă, colonie, partid. 4. horn, coș. Vezi definitia »

ANAHUAC, podiș în Mexicul central, între culmile muntoase Sierra Madre Occidental și Oriental. Alt. med.: 1.150 m (în N) și 2.750 m (în S). Alcătuit din șisturi cristaline, gresii, calcare și lave vulcanice. Vegetație de păduri tropicale, care trec spre păduri de conifere. Centru al civilizației aztece, include și zona orașului Ciudad de Mexico. Vezi definitia »

copác (copáci), s. m. – Arbore. – Var. (înv.) copaci. Mr., megl. cupaci, istr. copaț „desiș, hățiș”. Origine îndoielnică. Probabil în legătură cu cuvintele următoare, și cu sl. kopati, kopajǫ, „a excava, a goli”, cf. bg. kopačĭ „genist”, calabr. copano „trunchi de copac gol pe dinăuntru”. În acest caz, forma primitivă ar fi copaci, forma actuală fiind un sing. analogic; primul sens a fost probabil acela de „trunchi”, ca în alb. kopač sau în calabr. Este poate vorba de radicalul lui kopati, cu suf. de folosire sau aptitudine -aci, ca în trăgaci, stîngaci, cîrmaci, etc., iar sensul său ar fi acela de „trunchi gol pe dinăuntru” sau de „trunchi de scobit, de făcut albii”. Pentru relația semantică între noțiunea de „trunchi” și de „golit”, cf. și cele două sensuri ale sp. tueco. În general se consideră că rom. este împrumut din alb. (Cihac, II, 716; Meyer 198; Philippide, II, 708; Pascu, II, 219; DAR); însă această soluție este evident insuficientă. Alții se gîndesc la o rădăcină autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10). – Der. copăcel, s. m. (arbust; balsamină, Impatiens balsamine); copăcărie, s. f. (arboret, crîng). Din rom. provin rut. kopač (Capidan, Raporturile, 526), mag. kopacs „tufiș” (Candrea, Elemente, 406; Edelspacher 17) și probabil alb. Vezi definitia »