ACUARÉLĂ (‹ fr., it. {i}) s. f. 1. Tehnică picturală în care se folosesc culori diluate în apă, cu efecte de transparență. Înfloritoare în arta europeană a sec. 18 și 19 (W. Turner, J. Constable, G. Rouault, M. Fortuni, A. Menzel ș.a.), a. cunoaște o dezvoltare accentuată în arta românească din secolul trecut (A. Chladek, I. Negulici, Mișu Popp ș.a.). Se remarcă a. lui Carol Popp de Szathmari. Valoroase sînt a. lui Th. Aman, N. Grigorescu, Șt. Luchian, N. Tonitza, Fr. Șirato, N. Dărăscu, Nutzi Acontz ș.a., iar cu Max Arnold a. atinge o culme a calității artistice. În arta contemporană, se consacră a. Maria Constantin, Clara Cantemir, Balogh Lajos, I. Murariu, un loc deosebit ocupîndu-l lucrările lui Corneliu Baba, de o excepțională forță expresivă. ♦ Pictură executată în această tehnică. 2. Vopsea solidă folosită în a. (1). Vezi definitia »

PLÁGĂ s. f. 1. rană (deschisă). 2. (fig.) calamitate, flagel; nenorocire. (< lat. plaga) Vezi definitia »

ANTIREZONÁNȚĂ s.f. Fenomen de radiere minimă a curentului într-un circuit, tensiunea de intrare menținându-se constantă. [< fr. antirésonance]. Vezi definitia »

PARTÍTĂ, partite, s. f. (Muz.) Suită. – Din it. partita. Vezi definitia »

CAZÁCĂ s.f. Bluză lungă până peste talie, cu mâneci largi și încheiată într-o parte. [< rus. kazak, cf. fr. casaque]. Vezi definitia »