IMPÚS, -Ă, impuși, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie făcut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune. Vezi definitia »

ARMINIUS (c. 19 î. Hr. – c. 19 d. Hr.), conducător al tribului germanic al cheruscilor. A înfrînt în Pădurea Teutoburg (9 d. Hr.) cele trei legiuni ale lui P. Quintilius Varus, guvernatorul provinciei Germania. Vezi definitia »

FÚNGUS s. n. v. fongus. Vezi definitia »

rus (rúsă), adj. – Roșu. – Mr. arus, megl. rus. Sl. rusŭ (Cihac, II, 321; Tiktin; Graur, BL, VI, 170). Der. din lat. russus (Pușcariu 1487; Capidan, Dacor., IV, 850; REW 7466) pare mai puțin probabilă, cf. roșu. – Der. rus, s. m. (rus; gîndac, Blatta germanica); rusav, adj. (roșu), din rut. rusjavyj (Tiktin), sec. XVII, înv.; ruscă, s. f. (femeie rusă; oaie roșcată); ruscea (var. rușcea), s. f. (brîndușă, Colchicum autumnale); ruscuță, s. f. (plante, Adonis flamea, A. vernalis; monedă de argint); rusesc, adj. (rus; îndrăcit, blestemat); rusește, adv. (în rusă, ca rușii); rusifica, vb. (a face pe cineva rus, a se asimila rușilor); rusneac (var. rusnac), s. m. (rutean); rușeț, adj. (roșcat); rușiță, s. f. (vacă roșcată); rușulică (var. ruș(c)uliță), s. f. (plantă, Hieracium aurantiacum). Rușchiu, s. n. (Trans., loc pietros, arid) s-ar spune, în loc de ruschiu (cf. ruscea, rușcea), datorită culorii roșietice a unora din aceste locuri, ca și în cazul lui rușeț, foarte folosit ca toponim; explicația lui Pușcariu, Dacor., III, 680, care pornește de la lat. rūscŭlum, nu este convingătoare. Vezi definitia »

LÁPSUS, lapsusuri, s. n. Incapacitate momentană a cuiva de a-și aduce aminte de un lucru știut. ♦ Eroare, inadvertență comisă din neatenție de o persoană care vorbește sau scrie ceva. – Din fr., lat. lapsus. Vezi definitia »