PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreț. Vezi definitia »

năpláț (-ți), s. m. – (Banat, Olt.) Obadă. Bg. naplat, sb. naplatak (Tiktin; Conev 70). Vezi definitia »

CUIÚȚ, cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț. Vezi definitia »

a se ține lanț expr. (d. evenimente) a se succeda, a urma unul după altul. Vezi definitia »

județ, județi s. m. (intl.) hoț din aceeași bandă sau din aceeași tagmă. Vezi definitia »