CUȘCÚȘ s. n. Pastă făinoasă în formă de bobițe (întrebuințată în supă, ca garnitură la carne etc.) – Din tc. kuskus. Cf. fr. couscous. Vezi definitia »

CĂLDĂRÁȘ², căldărași, s. m. (Ornit.) Botroș. – *Cărdel (înv. „sticlete” < lat. *cardillus) + suf. -aș, prin etimologie populară. Vezi definitia »

CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext. despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În directie piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. Vezi definitia »

fíldeș s. n. Substanță din care sunt alcătuiți colții de elefant. – Mr., megl., fildiș. – Tc. fil diși „dinte de elefant” (Șeineanu, II, 171; Lokotsch 607), cf. fil, cuman. fil tisi, sp. marfil, și de asemenea, ngr. φίλδισι, alb. filjdič, bg. ildiši, sb. fildiš. – [3367] Vezi definitia »

CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș. Vezi definitia »