mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112). Vezi definitia »

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec. Vezi definitia »

CĂPRIANA, mănăstire în satul omonim, lîngă Strășeni, Basarabia. Menționată prima oară în 1429 într-un act de danie al lui Alexandru cel Bun. Reconstruită de Ștefan cel Mare înainte de 1470. Biserica Sf. Gheorghe a mănăstirii a fost reclădită (1545) de Petru Rareș. Vezi definitia »

CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. Vezi definitia »

BETONÁ, betonez, vb. I. Intranz. și tranz. A turna betonul moale, ud, în cofrajele unei construcții. – Fr. bétonner. Vezi definitia »