cel art. adj., pron. dem. – 1. Acela (indică persoane și obiecte depărtate). – 2. Acela (indică, dintre două obiecte, pe cel mai îndepărtat). – 3. Servește pentru a pune în evidență, în cazul obiectelor cunoscute: doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe (Alecsandri); ce-ați mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). – 4. Înainte de un adj.calificativ, evită repetiția antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevărată (Creangă). – 5. Acela (în corelație cu ce). – 6. (Art. def.) Stabilește o corelație între s. și atributul său (la început, pentru a distinge s. astfel determinat de alte obiecte identice sau asemănătoare): părintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); toți boierii cei mari și cei mici (Ispirescu), (astăzi această nuanță s-a pierdut). – 7. (Art. def.) Stabilește o corelație între un s. și un num. ordinal: un punct se mișcă, cel întîi și singur (Eminescu). – 8. (Art. def.) Formează superlativul relativ, prin adăugarea sa la comparativ. – 9. Împreună cu adj., formează construcții cu valoare de s.: cel de jos cu cel călare anevoie se învoiesc (I. Golescu). – Cele sfinte. – Cel de sus. – Cel pierit (sifilis). Formă atonă redusă de la acel. Decl. ca acel. – Compară celalalt, adj. și pron. dem. (al doilea; pl. ceilalți), formă care prezintă numeroase var., datorită posibilității de a se uni cele două forme, cel și cela, cu alte două forme, alt și alalt, aceasta din urmă cu var. ălalt, alant și ălant. Forme de bază: celalalt (f. cealaltă), gen. celuilalt (f. celeilalte), pl. ceilalți (f. celelalte); gen. celorlalți (f. celorlalte). Le corespund mr. alantu, anantu, megl. lalt, (la)lant. Pușcariu 54 se gîndește la o der. directă din lat. *illum illum alter; este însă probabil ca această compunere să fie rom. Vezi definitia »

TABÉL s. n. foaie împărțită în rubrici completate cu nume, cifre, date etc.; tablou (I, 5). (< lat. tabella, germ. Tabelle) Vezi definitia »

UNCHEȘÉL, uncheșei, s. m. Diminutiv al lui unchiaș. Vezi definitia »

CASTÉL s.n. 1. Construcție fortificată, medievală, prevăzută de obicei cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și cu șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, luxoasă, clădită după arhitectura medievală. ◊ Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; castel de apă = construcție de beton armat în care se păstrează apă pentru alimentarea unor fabrici, locuințe etc. 2. Fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn care sunt situate pe suprastructura unei nave. [Pl. -le, -luri. / < lat. castellum, cf. pol. kastel, germ. Kastell, it. castello]. Vezi definitia »

vécsel (înv.) s. n., pl. vécsele Vezi definitia »