mânzăláie s.n. pl. (reg.) firele care rămân afară din spată pe războiul de țesut. Vezi definitia »

SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ◊ Loc. adv. Până la saturație = a) până la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis. Vezi definitia »

AIHMOFOBÍE s. f. teamă patologică față de obiectele ascuțite. (< fr. aichmophobie) Vezi definitia »

CITOHISTOLOGÍE s. f. studiu histologic al celulelor. (< fr. cytohistologie) Vezi definitia »

nepoțíe s.f. (înv.) stare, calitate de nepot; legătură de consangvinitate. Vezi definitia »