AUTOBICIUÍ vb. IV. refl. A se autoflagela, a se autocritica. [< auto¹- + biciui]. Vezi definitia »

brấnca-úrsului (plantă) s. f. art., g.-d. art. brấncii-úrsului Vezi definitia »

lăcătuí, lăcătuiésc, vb. IV (reg.) 1. a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș. Vezi definitia »

plevuí, plevuiésc, vb. IV (reg.) a trece prin ciur, a cerne (pentru a curăța boabele de pleavă). Vezi definitia »

gurgúi (gurgúie), s. n. – 1. Sfîrc, mamelon. – 2. Gaura de la gura urciorului. – 3. Cioc de urcior. – 4. Vîrf, culme. – Var. gurgoi, gîrgoi, gurgun, gurzui, gurlui. – Mr. gurgul’u. Creație expresivă, bazată pe gog „obiect rotund”, cu r infix, cf. gorgoană, gorgoase, provenind din aceeași rădăcină. Sensul de „obiect rotund” este comun tuturor uzurilor sale; cel de al doilea se explică prin faptul că gura urciorului tipic se află deasupra unui cioc care imită sfîrcul sînului (explicație dată de dicționare, de „gît de urcior” nu este exactă). Legătura cu lat. gurgullus (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 284) sau gurgulio (REW 3922; DAR; Pascu, I, 196) pare mai curînd șocantă decît sigură. Mr. a păstrat, alături de sensul de „cioc de urcior” și pe acela de bulgăre, obiect rotund, care a trecut în ngr. γϰουργϰούλια „cartofi” (Höeg 149). – Der. gurguia, vb. (a ascuți; refl., a se urca, a se înălța; refl., a ieși în evidență; refl., a se împăuna); gurguța, vb. refl. (a se înfoia), cu suf. expresiv -ța sau -ți, cf. cocoța. Vezi definitia »